Este timpul să îndepărtez plasele de păianjeni care s-au așternut pe blogul meu…Deși, inițial, am început să scriu pe acest blog datorită unor teme pentru ambele facultăți (prietenii de la ambele facultăți știu de ce…), acum am decis să mai arunc câteva vorbe pe „valurile” internetului. De data aceasta o să postez ceva mai personal, cu dedicație pentru Angy și pentru prietenii mei de la jurnalism care doreau acest lucru: Oana, Denisa, Aurelian (=gașca ghinionistă de care îmi este dor…).
Am călătorit recent prin Italia și Portugalia…Dacă Italia este „o veche iubire”, Portugalia a devenit o altă țară pe care am început să o îndrăgesc…poate și pentru că în fiecare din aceste state se află persoane dragi, prieteni adevărați…dar și pentru că străinătatea nu este atât de străină pe cât se spune…dacă ai alături pe cei dragi, dacă ai ocazia să cunoști persoane și locuri noi, dacă poți să te acomodezi cu obiceiurile si limba…aici trebuie să fac o paranteză: limba italiană se poate învața facil însă nu pot afirma același lucru despre portugheză…Deși Angy este o bună profesoară, două săptămâni nu au fost suficiente pentru a putea să pronunț bine cuvinte în portugheză, însă am putut conversa în spaniolă și în engleză…
În scurta mea călătorie pe meleagurile romanilor, am redescoperit calmul și politețea caracteristice italienilor…am supraviețuit fără acces la internet timp de două săptămâni și jumătate…am vizitat locuri noi și am redescoperit locuri vechi, dragi…
Iar acum sunt home, sweet home…
si mie imi este foarte foarte foarte dor de tine…gasca ghinionista abia asteapta sa te vada din nou
Și mie îmi este dor de voi!!!
Idem here!
Și eu de abia aștept să vă văd, să facem proiecte împreună, să ne amuzăm spunând bancuri (tu și cu Denisa sunteți maestre la spus teatral glume), să comentăm reclame și să nu dormim deloc!
eu si denisa iti multumim pentru complimente..si vacanta asta am mai aflat cateva bancuri pe care abia asteptam sa vi le spunem.
A, da, și să ne uităm la filmul “Life as a House”…Aurelian, mersi pentru că mi-ai amintit.
Eu nici nu pot să transpun în cuvinte ce dor îmi e de voi trei! Pot să spun doar că mă bucur că am găsit niște persoane la fel de nebune ca și mine, niște oameni de o calitate extraordinară, care știu să se bucure de viață, să râdă, să facă din orice nimic un motiv de sărbătoare și care, mai presus de orice, să fie niște prieteni adevărați.
Mădă, probabil dintre toți colegii de facultate, tu mi-ai câștigat cel mai mult respectul, pentru că știu prin ce ai trecut (deși nu meritai). Cu toate astea, trecutul nu te-a schimbat cu nimic și mă bucur să constat asta. Ești la fel de sinceră, la fel de dedicată, de generoasă și de simpatică.
Urăsc „Life as A House”! Dar cu voi m-aș uita la el de fiecare dată cu drag, pentru că îmi amintește de noaptea albă pe care am făcut-o, încercând să stoarcem patruzeci de concepte din piatră seacă și de cât ne-am distrat împreună.
Ce să mai zic… Abia aștept să ne revedem în formulă completă, să ne putem distra cum numai noi știm, ca niște fete simpatice și modeste care suntem. =))
Ah, și eu nu cred că suntem ghinioniști. Ne avem unul pe altul și asta e mai presus de tot norocul din lume.
Am zis!
)
nemernic blond, vrei sa spui ca pe mine nu ma admiri?
)
Sunt de acord cu tine, Aurelian! Suntem patru prieteni adevărați, orice s-ar întâmpla: toți pentru unul, unul pentru toți, la bine și la proiecte
la naiba, va iubesc!
Colegele mele simpatice!!!!!!! Acum am vazut si eu ca a postat Mada ceva nou, scuzati intarzierea
Abia astept sa va vad, sa stam de vorba…Sa stiti ca pe cat de ghinionista sunt eu singura, pe atat de norocoasa sunt ca v-am cunoscut, imi pare bine si nu ma asteptam sa leg astfel de prietenii la facultate. Am mai invatat si eu bancuri pe care vi le spun cu prima ocazie cand ne intalnim sa “ne radem” putin si in legatura cu filmul “Life as a house”, mie chiar imi place, dar tot mai interesant si misto este cand ne uitam impreuna la el. Va mai astept pe la mine pentru nopti albe, fie ca avem vreun priect de facut sau nu. Va pup!
Italienii sunt calmi??? De cand??? Cand am mers pe la austrieci, singurii care au reusit in mod constant sa faca zgomot si sa-mi omoare psihicul cu galagia lor caracteristica au fost turistii italienii. Aia n-au masura si nici bun simt. Si singurul care a vrut sa-mi traga teapa cu banii a fost un italian isteric si care era pe punctul de-a face o criza de nervi cand i-am zis ca nu-s chior, chiar daca-s turist, si c-ar fi bine sa-mi dea banii si sa-si caute prosti prin alta parte. Eventual prin Italia.
Am zis ca italienii sunt calmi, nu tacuti. Intr-adevar sunt foarte vorbareti, dar daca calatoresti in Italia, in Roma, te asigur ca nu vei auzi atatea claxoane ca in Bucuresti, Romania. Si escroci gasesti cam peste tot, nu cred ca trebuie sa fie ceva reprezentativ pentru un popor…