Zilele trecute, am ajuns fortuit la cinema. S-a ales spre vizionare Watchmen. Încă un film comercial, caracteristic producţiilor pe bandă rulantă de la Hollywood, mă gândeam privind afişul, ce îmi părea la fel de banal ca şi povestea filmului închipuită deja de către mine. Aveam construit în minte un scenariu al acestui film, o parodie a eroilor, o comedie cu replici mai lipsite de sens şi conţinut, dar care provocau hohote de râs.

Primul lucru care mi-a atras atenţia la acest film a fost vocea povestitorului, unul dintre personajele principale. Avea un timbru vocal specific detectivilor englezi, însă era un erou american…un erou american atipic, deoarece pentru acesta dreptatea se făcea prin violenţă, se răspundea la violenţă cu violenţă. Gesturile sale violente, reacţiile agile şi replicile inteligente reprezintă o combinaţie stranie. Scena analizei fotografiilor arătate acestuia de către psiholog şi contrastul dintre răspunsurile sale aparente şi ceea ce gândea cu adevărat demonstrează cel mai bine că acesta este un rebel, un bun luptător, un răzbunător înverşunat,  o persoană inteligentă care se apără atât pe el cât şi pe ceilalţi într-un mod foarte violent, plătind cu moarte pentru moarte, dar şi un individ care suferă de tulburări psihice.

Acest personaj, Rorschach, făcea parte din grupul de eroi care trebuiau să asigure siguranţa şi protecţia, însă visul american este văzut dintr-o perspectivă diferită de către aceştia…El era singurul dintre eroi care îşi purta cu mândrie masca de erou şi nu se lăsase de această activitate, chiar dacă legea îi interzicea. Fiecare pseudoerou american îşi construieşte propria sa variantă de dreptate şi o aplică. Astfel de scene m-au cutremurat…

Totul a fost plasat într-un timp între realitate şi ficţiune. Războiul din Vietnam şi Războiul Rece au fost reconstituite din perspectiva includerii unor eroi, unor pseudoeroi, i-aş numi eu. Ei sunt undeva între bine şi rău, deşi idealul american este lupta pentru binele şi libertatea tuturor. Ei bine, eu consider, că dacă nu eşti o fire sensibilă şi rezişti cu stoicism la scenele de violenţă predominante în film, poţi să observi şi un înţeles mai profund al filmului.

Cum ar fi arătat Războiul din Vietnam dacă americanii câştigau? Cum ar fi arătat lumea dacă Războiul Rece devenea Războiul Nuclear? Filmul nu ne prezintă un raspuns pozitiv la aceste intrebări…Pacea şi dreptatea obţinute prin violenţă şi prin sacrificarea unor vieţi îşi pierd valoarea.

Visul american care promovează binele lumii poate să fie realizat în multe variante, iar filmul prezintă o modalitate eronată şi condamnabilă de a împlini dorinţa Unchiului Sam…a supraveghea şi a menţine ordinea au fost şi scopuri ale comunismului…rămâne o problemă etică de a stabili dacă trebuie să dispară vieţi nevinovate pentru a supravieţui lumea… Dilema pare să fie rezolvată de Alexandru cel Mare al filmului, Ozymandias, cel mai inteligent om din lume, în jurul planului său construindu-se subiectul filmului.

Există şi o poveste de dragoste, într-un triunghi conjugal, care preia banalul clişeu doi bărbaţi îndrăgostiţi de aceeaşi fată, însă care ridică mari semne de întrebare despre valoarea sentimentelor.

Până şi finalul filmului îmi pare a fi atipic pentru că eu nu consider că a fost un happy-end adevărat…rămâne să mă contrziceţi dacă vizionaţi filmul…Îl recomand persoanelor care suportă violenţa, pentru că predomină scene cu violenţă extremă. Dar merită să îl vedeţi dacă vreţi să vizionaţi un alt gen de film, poate că mai realist decât majoritatea filmelor comerciale…

Sincer, nu am citit criticile experţilor pentru acest film, nu ştiu cât de corecte sunt afirmaţiile, dar ca simplu spectator impresionat de acest film, consider că este un film care îmbină cu succes elemente reale, fictive, politice. De asemenea, importanţa şi viziunea diferită a valorilor morale, dihotomia bine-rău reies din povestea acestor eroi. Eroii din benzile desenate au fost redesenaţi în culori închise în filmul celor care vă veghează…